Daniel Onoriu, fostul campion național la motociclism viteză, trăiește cele mai cumplite zile din viața sa.
Ajuns la 44 de ani, fostul campion a fost la un pas să-și piardă viața după ce medicii din Turcia i-au greșit operația de micșorarea stomacului.
Datorită acestei intervenții eșuate, Onoriu a stat în comă nu mai puțin de 55 de zile, iar acum dorește să îi dea în judecată pe doctori.
Pilotul a luat legătura cu cei mai buni avocați și a făcut plângere la Parchet, ulterior urmând să se stabilească și daunele pe care acesta le va cere.
Onoriu dorește ca medicii care l-au făcut să sufere să plătească, iar potrivit soției pilotului, Izabela, va urma un proces foarte complicat.
„Procesul nu va fi unul ușor. Avocatul Daniel Gaspar a introdus plângere la Parchet. Nu am cerut încă daune. Urmează! Slavă Domnului, Daniel este mai bine, sunt progrese vizibile de la o săptămână la alta”, a declarat Izabela Onoriu, potrivit click.ro.
Pe 8 aprilie Daniel Onoriu a împlinit 44 de ani. A sărbătorit alături de prieteni acasă. În momentul de față nu are echilibru, nu poate merge singur și are nevoie de sprijin.
„Cadoul meu cel mai mare este viața, sănătatea. Mi-a cumpărat soția câte ceva, aștept să vină și musafirii. Mă simt mai bine. Nu perfect, dar măcar am început să merg. Nu am echilibru, asta este singura mare problemă acum. Dar, sper eu, se vor rezolva și aceste lucruri.
Acum mă bucur de ziua mea, am o terasă frumoasă aici, unde locuiesc, de vreo 150 de mp, e cam cât o curte. O să facem un grătărel, luăm masa în familie, cu apropiații”, a declarat pilotul, conform Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER